Se circulă în coloană pe DN1 spre stațiunile montane de pe Valea Prahovei
Se circulă în coloană pe DN1. Potrivit Centrului Infotrafic, circulația s-a intensificat vineri, în jurul prânzului, către stațiunile montane, astfel încât pe mai multe tronsoane din DN1 este aglomerație.
Astfel, se circulă în coloană de la kilometrul 102 până la kilometrul 106, pe sensul către Braşov al DN1, în zona oraşului Comarnic, judeţul Prahova.
Se circulă în coloană pe DN1
De asemenea, este aglomerație şi între kilometrii 128+500-130, între localităţile Poiana Ţapului şi Buşteni.
Potrivit reprezentanților Poliției, o coloană de mașini s-a format şi pe Centura de Vest a oraşului Ploieşti, între kilometrii 55 (localitatea Brazi) şi 54 (localitatea Strejnicu). Polițiștii acționează pentru fluidizarea circulației, în unele zone viteza de deplasare fiind de 30-40 km/h.
Șoferii sunt sfătuiți să conducă atenți, să păstreze distanţa regulamentară între mașini şi să se asigure la schimbarea direcţiei de deplasare.